Saturday, May 31, 2014

PROGRAM Bookfest - Salonul Internațional de Carte

SÂMBĂTĂ, 31 MAI

10.00-11.00 EDITURA SIGMA
Lansarea volumului Caută-mă! Locuiesc în poveste, alcătuită de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 56 din București și ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu; profesori coordonatori Cheroiu Mariana (Șc. Gimnazială Nr. 56, București), Roată Elena și Veltan Elena (Colegiul Național „T. Valdimirescu”, Târgu-Jiu).
Invitați: conf. univ. dr. Mina Maria Rusu (inspector general de limba română, MEN),
conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache (Facultatea de Litere, Universitatea din București), Monica Anisie (director genereal MEN), Mihaela Cârstea, Ileana Sanda (inspectori ISMB), Î.P.S. Arhiepiecop de București Varsanufie Gogescu, Dan Ciachir (scriitor).
(SCENA ARENA, PAV. C1)

10.00-12.00 FUNDAȚIA ROMÂNIA DE MÂINE
Lansări de carte: Eficiența economică în condițiile dezvoltării durabile, de Gheorghe Zaman și Marinela Geamanu (colecția „Probleme economice fundamentale”); Crâmpeie de economie, de Mircea Coșea (colecția „Probleme economice fundamentale”); Acțiune și teorie în educație. Personalități ale vieții spirituale și stiintifice – în dialog cu Matei Georgescu.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

11.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI
Vremea poveştilor / L’heure du conte alături de Isabelle Magny
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

11.00 EDITURA VINEA
Autografe/dedicaţii: Confesive (poeme), de Dumitru Bădiţa; Îmnul CioZvârtei (poeme), de Raluca Bleznic.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

11.00-12.00 COMPANIA DE TEATRU PASSE-PARTOUT DAN PURIC
Lansarea volumului O viață și toate începuturile, de Alexandra Neacșu.
Participă autoarea și Dan Puric.
(SCENA AGORA, PAV. C4)

11.00-12.00 EDITURA LITERA
Moment artistic pentru copii: întâlnire cu fanii Violetta.
Invitați: Andra Gogan.
Moderator:Irina Ilie.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

11.00-19.00 Atelier de creativitate – Semn de carte pentru cartea preferată de poveşti. Atelier susținut de Popa Ruxandra Adriana.
(STAND BIO MANUFAKTURA, PAV. C4)

11.00-11.30 EDITURA NEMIRA
Lansarea bestseller-ului internaţional SAS: Ghidul supravieţuitorului. Cum să supravieţuieşti oricând şi oriunde, de John „Lofty” Wiseman.
Invitat special: Alex Găvan (alpinist).
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

11.00-12.00 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea  volumului Ruleta maghiară. Convorbiri cu Markó Béla despre literatură, politică, societate, de Kőrössi P. József .
Participă: Markó Béla, Ion M. Ioniță.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

11.30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Invitaţie la vis. Opt poveşti vindecătoare, de Monica Pillat.
Invitați: Horia-Roman Patapievici, Monica Pillat, Iustina Croitoru.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

11.30-12.30 EDITURA NEMIRA
Lansarea volumelor Vegetal, roman scris la patru mâini de Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, şi Xenos. Contact între civilizaţii, antologie de proză SF alcătuită de Antuza Genescu.
Invitati: Dănuţ Ungureanu, Marian Truţă, Antuza Genescu, Cătălin Badea Gheracostea.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

12.00 DONAU LOUNGE
Daniel BĂNULESCU (RO): Te pup în fund, conducător iubit!
Lectură publică cu ocazia apariţiei cărţii în limba maghiară.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

12.00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, de Vladimir Tismăneanu.
Invitați: Horia -Roman Patapievici, Ioan Stanomir, Cristian Vasile, Vladimir Tismăneanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

12.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI
Atelier de scenariu de bandă desenată cu Alexandru Berceanu, scenaristul romanului grafic  Mickey pe Dunăre (Jumătatea plină, 2014).
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

12.00 EDITURA VINEA
Autografe/dedicaţii: MADRUGADA. Cântece de dragoste şi furie (versuri), de Anca Mizumschi; Pavilioane cu ruj (poeme), de Paul Gorban.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

12.00-12.30 EDITURA EIKON
Lansare de carte: Între cuvânt și tăcere, de Angela Martin.
Invitați: Bedros Horasangian, Răzvan Voncu.
(SCENA AGORA, PAV. C4)

12.30-14.00 EDITURA EIKON
Lansările volumelor Maşina de ucis amintirile. Istorii pentru mai târziu, de Florian Bichir; Opiniile unui străin absolut (eseuri), de Octavian Hoandră; Fiecare pustiu cu vorbele lui (poezie), de Octavian Hoandră; Ianuarie şi alte amărăciuni (poezie), de Octavian Hoandră.
Invitați: Eugen Simion, Răzvan Teodorescu, Daniel Cristea-Enache, Bogdan Chireac, Dan Mircea Cipariu.
(SCENA AGORA, PAV. C4)

12.30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea ediției ilustrate a volumului Civilizaţii şi tipare istorice, de Neagu Djuvara.
Invitați: Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

12.30-13.00 EDITURA NEMIRA
Lansarea antologiei 111 cele mai frumoase poezii, de Emil Brumaru, alcătuită de Daniel Cristea-Enache.
Invitați: Emil Brumaru, Daniel Cristea-Enache, Luminiţa Corneanu.
Moderator: Alexandra Florescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

12.00-12.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP
Lansare de carte: Spectre în labirintul uitării – Romanul Familiei Rebreanu, de Ilderim Rebreanu.
Invitați: Ștefan Mitroi, Aureliu Goci, Mircea Colosenco, Marius Conu.
Moderator: Ion Gabriel Pușcă.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

12.00-12.30 EDITURA PARALELA 45
Lansarea volumului Alți postmoderni, de Ion Bogdan Lefter (Seria „Ion Bogdan Lefter”).
Invitați: Livius Ciocârlie, Marta Petreu, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie.
Moderator: Tudor Călin Zarojanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

12.00-13.00 EDITURA CORINT
Lansarea cărţii Putin. o biografie interzisă, de Stanislav Belkovski, o carte absolut incendiară şi incomodă pentru Kremlin, interzisă în Rusia.
Invitați: Emil Hurezeanu, Ion M. Ioniţă şi Marius Oprea.
Moderator: Ana Antonescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

12.00-13.00 EDITURA MICA VALAHIE
Lansare carte: Tratamentul psihozelor la copil și adolescent, de Raluca Grozăvescu.
Invitați: acad. Ștefan Milea, prof. univ. dr. Luminița Mihai, Raluca Grozăvescu.
Moderator: Mariana Heroiu
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

12.00-13.00 UNIVERS PUBLISHING HOUSE
Relansarea colecției „Globus”: prezentarea colecție și schimb de cărți – „Un Globus nou pentru un Globus vechi”.
Moderator: Cristian Teodorescu.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

12.30-13.00 EDITURA ALL
Lansarea volumului Lista lui Alex. Ștefănescu.
Invitați: Alex. Ștefănescu, Vlad Popescu, Cornel Popa, Silvian Floarea, Freddy Garbaci.
Moderator: Viorel Zaicu.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

12.30-13.30 EDITURA TREI
Franceza, un avantaj, de Mihai Duţescu.
Invitați: Mihai Duţescu, Bogdan Alexandru Stănescu, Svetlana Cârstean.
Moderator: Magdalena Mărculescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

13.00 EDITURA HUMANITAS MULTIMEDIA
Lansare audiobookuri: Continentele insomniei. Cioran şi Dumnezeu, de Gabriel Liiceanu (în lectura lui Gabriel Liiceanu) și Cartea lui Iov, în lectura lui Andrei Pleşu
Invitați: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

13.00 EDITURA VINEA
Lansare de carte: Efectul Calmantelor, de Dan Ciupureanu.
Participă: Dan Ciupureanu, Anca Mizumschi, Radu Aldulescu, Dan Iancu, Paul Vinicius, Mihail Gălăţanu şi Nicolae Tzone.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

13.00-13.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM –EDITURA ZIP
Lansare de carte: Revolta bigotului sau Replici eretice
Invitați: Conu Marius, Florentin Streche, Alex Groza.
Moderator: Ion Gabriel Puşcă.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

13.00-13.30 EDITURA POLIROM
Lansarea volumelor: Asta nu este viaţa mea şi Biblioteci în aer liber, de Marta Petreu (Seriile de autor Marta Petreu).
Invitat: Ion Bogdan Lefter.
Moderator: Adrian Şerban.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

13.00-14.00 GRUPUL EDITORIAL ART
Adolescenții aleg! – o discuție despre literatura Young Adult
Invitați: grupele de debate ale liceelor bucureștene Iulia Hașdeu, Cantemir și Goethe.
Moderator: Matei Sâmihăian.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

13.00-14.00 EDITURA EIKON
Lansare de carte: Petru Ursache – Etnosofia; Etnoestetica; Etnofrumosul sau cazul Mărie; Moartea formei.
Invitați: Antoaneta Olteanu, Lucian Pricop, Marius Vasileanu.
Moderator: Valentin Ajder.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

13.00-14.00 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Răzbunarea geografiei, de Robert D. Kaplan.
Invitați: Adrian Cioroianu, Moise Guran, Theodor Paleologu, Paul Dobrescu.
Moderator: Bedros Horasangian
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

13.00-14.00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte Familia Casassovici. 1810-1976. Cinci generaţii în România, de Dan Casassovici.
Invitați: Dan Casassovici, Sorin Lavric.
Moderator: Silvia Colfescu.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

13.30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea noului volum semnat Radu Paraschivescu, Muşte pe parbrizul vieţii.
Invitați: Andrei Pleşu, Radu Paraschivescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

13.30-14.00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Seinfeld şi sora lui Nabokov, de Simona Sora
Invitați: Ileana Mălăncioiu, Bogdan-Alexandru Stănescu.
Moderator: Ana-Maria Tăbârcă.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.00 DONAU LOUNGE
Liviu Mihaiu: Ghidul Deltei Dunării.
Lansare de carte prezentată de Marius Cosmeanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

14.00 EDITURA HERALD
Lansarea cărţii Istorie şi taină la Muntele Athos, de Vasile Andru.
Invitaţi: Vasile Andru, Dan C. Mihăilescu, Părintele Ioan Buga, Caius Dragomir (scriitor și medic).
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.00 EDITURA HUMANITAS
Lansarea volumului Al patrulea zid de Sorj Chalandon. (Câştigătorul Prix Goncourt/Le choix roumain)
Invitați: Sorj Chalandon, Stanislas Pierret (directorul Institutului Francez din România), Doru Mareş, Mircea Vasilescu, Andreea Răsuceanu, Denisa Comănescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.00 EDITURA VINEA
Collection „Vinea International”:«Bucarest-Paris : huit livres de poésie pour la France.», Ediţia a II-a. Proiectul Editurii Vinea, inaugurat în 2013 cu o primă serie de opt volume de poezie în limba franceză, prezentate în premieră la Salon du Livre 2013, continuă cu opt cărţi noi: Madrugada. Chansons d’amour et de furie, de Anca Mizumschi (traducere de Angela Nache-Mamier); L’Épreuve, de Cassian Maria Spiridon (traducere de Miron Kiropol); Madame Bovary / votre fidèle et savante lectrice, de Angela Nache-Mamier (tradusă de autor); Le harem des parfums, de Mihail Gălăţanu (traducere de Vasile Savin și Daniel-Pierre Cattaneo); Lamé, de Lia Faur (traducere de Alfred Hamm); L’homme avec deux cœurs, de Florin Caragiu (traducere de Anamaria Lupan); Pavillons au rouge à lèvres, de Paul Gorban (traducere de Letiţia Ilea); Respire avec moi, de Diana Caragiu (traducere de Anamaria Lupan).
Prezintă coordonatorii proiectului: Nicolae Tzone, Miron Kiropol şi Claudiu Soare.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

14.00-14.30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Anii romantici, de Gabriela Adameșteanu (Seriile de autor Gabriela Adameşteanu).
Invitați: Carmen Muşat, Adina Diniţoiu, Mircea Martin.
Moderator: Ovidiu Şimonca.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.00-15.00 EDITURA EIKON
Lansare de carte: Ziua cea mai albă, de Andreea Nanu.
Invitați: Daniel Cristea-Enache, Teodora Stanciu, Andreea Nanu.
Moderator: Valentin Ajder.
(SCENA AGORA, PAV. C4)

14.00-15.00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte: Învățătorul e vraiște, de Mircea Florian (Colecția „Biblioteca românească”).
Invitați: Mircea Florian, Ion Bogdan Lefter.
Moderator: Tudor Călin Zarojanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.00-15.00 EDITURA RATIO ET REVELATIO
Lansare de carte: Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977), vol. 1, de Liliana Corobca.
Invitați: Liliana Corobca, Daniel Cristea Enache, Cristina Diac.
Moderator: Otniel-Laurean Vereș.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

14.00-15.00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Istoria Poloniei (două volume), de Norman Davies.
Invitați: ES Marek Szczygieł (ambasadorul Poloniei în România), Mihai-Răzvan Ungureanu, Adrian Şerban.
(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)

14.00-15.00 EDITURA TRACUS ARTE
Lansarea antologie de poezie Salonul ludicilor.
Prezintă: George Mihăiță, Mircea Dinescu, Horațiu Mălăele, Ioan Cristescu.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

14.00-15.00 EDITURA VELLANT
„Greuceanu”, un super-erou local: Sesiune de autografe bricolate de Alexandru Ciubotariu/Pisica Pătrată.
Invitat: Alexandru Ciubotariu.
Moderator: Oana Dumitru.

14.00-15.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP
Lansarea volumelor Nicotină, Bunătăți de la Bunicu și Poem în lanţ.
Invitați: Șerban Zilișteanu, Conu Marius, Adina Stoicescu, Alex Groza, Florentin Streche.
Moderator: Ion Gabriel Pușcă.
(CINEMATOGRAFUL DE ARTĂ BOOKFEST, PAV. C1, BALCON)


14.00-15.00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Străzi din Bucureşti şi numele lor – nume de militari, de Aurel Ionescu.
Invitați: Aurel Ionescu.
Moderator: Silvia Colfescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

14.30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea ediţie de colecţie a volumului Orbitor, de Mircea Cărtărescu.
Invitați: Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.30-15.00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Volumul IV din  seria de Opere Emil Brumaru – Dumnezeu se uită la noi cu binoclul.
Invitați: Adina Diniţoiu, Alex. Ştefănescu.
Moderator: Daniel Cristea-Enache.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.30-15.15 CURTEA VECHE PUBLISHING
Cartea cehă la Curtea Veche: lansarea volumelor Scrisori către Dubenka, de Bohumil Hrabal, și Rugă pentru Kateřina Horovitzová, de Arnošt Lustig.
Participă: ES Jiří Šitler (Ambasadorul Cehiei în București), Mircea Dan Duță, Anca Irina Ionescu, Călin-Andrei Mihăilescu.
Moderator: Ștefania Nalbant.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei, de Antoaneta Ralian.
Invitați: Antoaneta Ralian, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.00 EDITURA VINEA
Lansări: Dramaturgia lucioaselor funii (poezie), de Silvia Goteanschii; Eu cu Dumnezeu prin Flandra (poeme), de George Bogdan.
Participă: Silvia Goteanschii, George Bogdan, Mihail Gălăţanu, Florin Caragiu, Nicolae Tzone.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

15.30 DONAU LOUNGE
HAMVAS Béla (HU): A bor filozófiája / Filosofia vinului
Lansare de carte prezentată de traducătorul HUBBES László (RO) în dialog cu LAKATOS Mihály (HU) şi Ştefania NALBANT (RO)
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

15.00-15.30 EDITURA ARS DOCENDI
Lansare de carte: Impactul globalizării asupra politicilor educaţionale contemporane, de Oana Şerban, Gheorghe Tarara, Ionel Banu (coord.).
Invitați: Oana Şerban, George Tarara, Ionel Banu, Laurenţiu Tepeluş, Anca Florea, Victoria Lupaşcu.
(CINEMATOGRAFUL DE ARTĂ BOOKFEST, PAV. C1, BALCON)

15.00-16.00 EDITURA EIKON
Lansări de carte: Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii. Volumul V: Mircea Vulcănescu; Universalism românesc, de Sandu Tudor; Studii etno-sociologice, de Dumitru Cristian Amzăr; Isografii. Eseuri despre evadarea în esenţial, de Christian Crăciun;  Încercări de hermeneutică antropologică asupra ritualurilor religios-creștine, de Bogdan-Costin Georgescu.
Invitați: Măriuca Vulcănescu, Christian Crăciun, Bogdan-Costin Georgescu, Marius Vasileanu.
Moderator: Valentin Ajder
(SCENA AGORA, PAV. C4)

15.00-16.00 FUNDAȚIA IAȘI CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ
Întâlnirea din cadrul Bookfest are ca scop promovarea celei de a doua ediții a Festivalului Internațional al Educației, care va avea loc între 20 și 29 iunie și va cuprinde peste 100 de evenimente, de la unele de mare amploare, cum ar fi Gala Operelor Naționale sau Copoul cărților, până la reprezentații de stradă și lecturi publice.
Un asemenea eveniment trebuie plasat în contextul mai larg al aspirației municipiului Iași de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, iar organizatorii și-au dorit să pornească de la Bookfest 2014 seria de inițiative menite să atragă atenția întregii Românii asupra potențialului cultural, academic și spiritual al Iașului. Ca urmare, unui auditoriu format în special din oameni de cultură care au legături cu Iașul, va fi lansat un apel către toți aceia care se simt aproape de orașul care și-a sarificat statutul de capitală pentru realizarea visului Unirii, de a sprijini candidatura Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Se vor adresa participanților, printre alții: Gheorghe Nichita (primarul municipiului Iași), Ion Caramitru (președinte de onoare al FIE 2014), Cristian Mungiu, Adrian Păduraru, Daniela Nane.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

15.00-16.00 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Dragoste, prietenie, ură, căsătorie, de Alice Munro.
Volumul Runaway, de aceeași autoare, lecturat în avampremieră de Maia Morgenstern.
Invitați: Elisabeta Lasconi, Bedros Horsangian.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.00-16.00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte: În umbra luminii, de Liviu Georgescu.
Invitați: Ioan Es. Pop, Călin Vlasie.
Moderator: Tudor Călin Zarojanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.00-16.00 EDITURA RATIO ET REVELATIO
Lansarea volumelor Cercetare asupra intelectului omenesc, de David Hume și Știința și religia: Sînt ele compatibile?, de Alvin Plantinga și Daniel Dennett.
Invitați: prof. Adrian-Paul Iliescu, prof. Mircea Flonta, prof. Mircea Dumitru (rectorul Universității din București).
Moderator: Otniel-Laurean Vereș.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

15.00-16.00 EDITURA POLIROM
Întîlnire cu Paweł Huelle, autor al volumlor Eram singur şi fericit şi Mercedes Benz (ediţia a II-a).
Invitați: Luiza Vasiliu, T.O. Bobe, Bogdan-Alexandru Stănescu.
(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)         

15.00-16.00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Emanuel Bădescu – primul volum din seria de autor
Invitați: Emanuel Bădescu.
Moderator: Silvia Colfescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

15.30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea volumului Casele vieţilor noastre. Antologie cu texte de Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu
Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, H.R. Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță.
Invitați: Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Antoaneta Ralian, Dan C. Mihăilescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.30-16.00 EDITURA ARS DOCENDI
Lansare de carte: Franz Brentano la Editura Ars Docendi.
Invitați: Ion Tănăsescu, Ioan Crăciun.
(CINEMATOGRAFUL DE ARTĂ BOOKFEST, PAV. C1, BALCON)

15.30-16.00 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea volumului Filosofia vinului, de Béla Hamvas.
Participă: Mihaly Lakatos (directorul Centrului Cultural Maghiar din Sfântu Gheorghe), Laszlo Attila Hubbes (traducător), Ștefania Nalbant (Curtea Veche Publishing).
(STAND DONAU LOUNGE, PAV. C4)

15.30-16.00 EDITURA POLIROM
Lansarea volumului Soacre şi nurori. La cine este cheia?, de Aurora Liiceanu. (Seriile de autor Aurora Liiceanu).
Invitați: Alina Purcaru, Luca Niculescu.
Moderator: Virginia Costeschi.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.30-16.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP
Lansare de carte: Marele Egoist
Invitați: Marius Conu, Florentin Streche.
Moderator: Ion Gabriel Pușcă.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

15.30-16.00 EDITURA MIX
Lansare de carte: Biografia lui Ramana Maharshi, de Gabriele Eber.
Moderator: Florin Zamfir (editor).
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

16.00 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Spiritul universal al Islamului, de Charles-André Gilis
Invitaţi: Prof. Theodoru Ghiondea, Dragoş Dobre.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

16.00 EDITURA HUMANITAS
Lansarea volumului Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (Lucian Boia ed.).
Invitați: Lucian Boia, Tania Radu, Germina Nagâţ.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

16.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI
Proiecţie de imagini ale Bucureștiului lui Roger Vercel, 1918-1919 și lecturi.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

16.00-16.30 EDITURA ARS DOCENDI
Lansare de carte: Ştiinţele umaniste azi, de Marcelo Dascal (traducere de Rodica Amel).
Invitați: Rodica Amel, Adrian Niţă.
Moderator: Ioan Crăciun.
(CINEMATOGRAFUL DE ARTĂ BOOKFEST, PAV. C1, BALCON)

16.00-16.30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: 10 ani de Ego. Proză – Sebastian, ceilalţi şi-un cîine, de Mihai Radu.
Invitați: Carmen Muşat, Doru Buşcu.
Moderator: Daniel Cristea-Enache.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

18.00-19.00 EDITURA ADENIUM
Lansarea cărții Odicolonuri, de Cornel Mihai Ungureanu.
Invitați: Cornel Mihai Ungureanu, Gabriel Andreescu, Bogdan Suceavă.
Moderator: Liviu Antonesei.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

16.00-17.00 EDITURA EIKON
Lansare de carte şi recital poetic: Dolor sau jupuind îndoiala,
de George V. Precup; Când vor veni extratereştrii, de Ion Maria; Nişte poezii, de Traian Furnea (ediţie îngrijită de Iulian Boldea); Scrieri, Volumul I – Poeme, de Darie Magheru (ediţie îngrijită de Mihaela Malea Stroe, prefaţă de Octavian Soviany); Mâna scrie sunetul. Elecţiuni afective de poezie italiană contemporană (ediție îngrijită, selecţie şi traducere de Eliza Macadan).
Invitați: Eliza Macadan, Octavian Soviany, Ceorge V. Precup, Ion Maria.
Moderator: Valentin Ajder.
(SCENA AGORA, PAV. C4)

16.00-17.00 EDITURA VREMEA
Victoria Dragu Dimitriu prezintă o viaţă bucureşteană: Viaţa mea, cu smerenie, de Constantin Bărbulescu.
Invitat: Victoria Dragu Dimitriu.
Moderator: Silvia Colfescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

16.00-18.00 EDITURA VINEA
CENTENAR JULES PERAHIM, 1914-2014
Comunicări:
Cătălin Davidescu -„Cum am ratat o întalnire cu Jules Perahim” (video).
Petrişor Militaru – «Perahim. „La chronique de l’armoire”»
Dan Gulea – „Ilustraţia de carte la Perahim”
Nicolae Tzone – «Bogza şi Perahim. Prezentarea linogravurilor originale din volumul „Proverbe şi zicători” (Colecţia Ana-Maria Plămădeală şi Marian Plămădeală)»
Nicolae Tzone – „Jules Perahim la revista Alge”, prima serie (1930-1931)
Alexandru Ovidiu Vintilă: «Jules Perahim, „note despre un parcurs”»
Isabel Vintilă: „Mecanica incantatorie a lui Jules Perahim”
Igor Mocanu – «Perahim, în 1945 („Ororile războiului”)».
(SCENA ARENA, PAV. C1)

16.30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea volumului Ce-am făcut când am tăcut,  de Andreea Esca.
Invitați: Andreea Esca, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

16.30-17.00 CURTEA VECHE PUBLISHING
Cărți regale la Curtea Veche: lansarea volumelor Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României și Jurnal Regal, de Ioan-Luca Vlad.
Participă: ASR Principele Nicolae al României, Iren Arsene, Filip-Lucian Iorga, Ioan-Luca Vlad.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

16.30-17.00 EDITURA POLIROM
Eveniment editorial Biblioteca Polirom: lansarea volumului Foc palid, de Vladimir Nabokov.
Invitați: Aurora Liiceanu, Veronica D. Niculescu, Florin Iaru.
Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

16.30-17.30 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte: Jurnal. Ediție integrală, de Radu Petrescu.
Invitați: Adela Petrescu, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie.
Moderator: Tudor Călin Zarojanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

16.30-18.00 EDITURA LITERA
Vara cititoarelor romantice: întâlnire cu cititoarele colecției „Cărți romantice”.
Invitați: Simona Gherghe, Raluca Lăzăruț, Cornel Ilie.
Moderator: Marilena Iovu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

17.00 DONAU LOUNGE
Nick THORPE (GB): The Danube: A Journey Upriver from the Black Sea to the Black Forest.
Lansare de carte prezentată de Christian Mititelu.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

17.00 EDITURA HUMANITAS
Confidentul, de Elisabeta Lăsconi, de Helene Gremillon
Invitați: Alina Purcaru, Denisa Comănescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

17.00-17.30 EDITURA ALL
Lansarea volumului Aurul alchimistului, de Ada-Michaela Ciobanu.
Invitați: Ada-Michaela Ciobanu, Alex. Ștefănescu.
Moderator: Viorel Zaicu.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

17.00-17.30 EDITURA POLIROM
Eveniment editorial Biblioteca Polirom: lansarea volumului Eu sînt Malala, de Malala Yousafzai și Christina Lamb.
Invitați: Aurora Liiceanu, Daniela Zeca-Buzura, Carmen Gavrilă.
Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

17.00-18.00 GRUPUL EDITORIAL ART
Lansarea volumului Solaris, de Stanisław Lem.
Invitați: Cristian Tudor Popescu, Constantin Geambașu (traducătorul cărții)
Moderator: Michael Hăulică (coordonatorul colecțiilor SF&F de la Editura Paladin)
(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)

17.00-18.00 ASOCIAȚIA AMICII LUI PAVESE – EDITURA PAVESIANA
Lansarea numarului 2/2014 al revistei trimestriale bilingve Paradigma cu tema „România lui Ceaușescu – un naufragiu planificat” (volum lansat la standul României în cadrul Salonului Internațional de Carte de la Torino – mai 2014).
Invitați: Gabriel Andreescu și William Totok.
Moderator: Ion Bogdan Lefter.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

17.30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea volumelor O istorie a literaturii române pe unde scurte și Jurnal inedit. 2001-2002, de Monica Lovinescu.
Invitați: Dan C. Mihăilescu, Cristina Cioabă, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

17.30-18.00 EDITURA POLIROM
Eveniment editorial Biblioteca Polirom: Pe cînd eram doar nişte puşti, de Patti Smith.
Invitați: Luiza Vasiliu, Marius Chivu.
Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

18.00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Abaddón Exterminatorul, de Ernesto Sabato.
Invitați: E.S. Dl. Claudio Pérez Paladino (Ambasadorul Republicii Argentina), Tudora Şandru Mehedinţi, T.O. Bobe, Cezar-Paul Bădescu, Denisa Comănescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

18.00-18.30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: 10 ani de Ego. Proză – Escapada, de Lavinia Branişte.
Invitați: Costi Rogozanu, Bogdan Alexandru-Stănescu.
Moderator: Ana-Maria Tăbârcă.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

18.00-19.00 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea volumului Antifragil. Ce avem de câştigat de pe urma dezordinii, de Nassim Nicholas Taleb.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

18.00-19.00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte: Matematica de excelență pentru concursuri, olimpiade și centre de excelență – 10 volume Colecția „Mate 2000+ Excelență” – coordonatori colecție Dan Ștefan Marinescu, Maranda Linț, Dana Heuberger, Cristian Heuberger, Vasile Pop, Florin Bujor, Nicolae Mușuroia.
Invitați:  acad. Solomon Marcus, conf. univ. dr. Cătălin Gherghe, Dana Heuberger, Dan Ștefan Marinescu, Maranda Linț, Călin Vlasie.
Moderator: Tudor Călin Zarojanu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

18.30 Donau Dynamics – performance
Participă: Mándli Endre Vazul (HU) – muzicuţă, flaut, loop&efecte; Czakó Máté (HU) – regizor, actor, dansator; Stefan Kainbacher (AT) – artist vizual; Mihai Balabaş (RO) – vioară.
(SCENA AGORA, PAV. C4)

18.30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea volumului Secolul meu. Confesiunile unui intelectual european. Convorbiri cu Czesław Miłosz, de Aleksander Wat.
Invitați: Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Constantin Geambaşu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

18.30-19.30 EDITURA ALL
Lansarea volumului Texte care n-au folosit la nimic, de Alex. Ștefănescu.
Invitați: Alex. Ștefănescu, Mihai Tatulici, Tudorel Urian.
Moderator: Viorel Zaicu.
(STAND PROPRIU, PAV. C1)

19.00 EDITURA HUMANITAS
Noi apariţii în colecţia Vintage: Douăzeci de ani în România, de Maude Rea Parkinson; Bucureştii de altădată, de Constantin Bacalbaşa; Scrisori către V. Alecsandri, de Ion Ghica.
Invitați: Ioana Pârvulescu, Georgeta Filitti, Dan C. Mihăilescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

19.00-20.00 EDITURA EIKON
Lansări de carte: Sala de așteptare. Teatru, de Constantin Eretescu; Atlas. Prin lume și prin noi înșine, de Horea Porumb; Excomunicările mașinului de scris, de Dan Angelescu; Et in America, de Mihaela Albu.
Invitați: Constantin Eretescu, Mihaela Albu, Bedros Horasangian, Dan Anghelescu.
Moderator: Valentin Ajder.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

19.30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea volumelor Portocala mecanică, de Anthony Burgess; Alesul, de Thomas Mann, ediții de colecție.
Invitați: Ioana Pârvulescu, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu, Denisa Comănescu.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

20.00 DONAU LOUNGE
Show gastronomic: mâncăruri şi vinuri specifice din ţările Dunărene.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

20.00-20.30 EDITURA SHAMBALA
Lansarea volumului Shambala. Secretele dezvăluite ale tărâmului ascuns ce există în cavitatea enigmatică din centrul Pământului, de profesor yoga Gregorian Bivolaru.
Invitați: Cristian Rădulescu.
Moderator: prof. Teofil Teodorescu.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

20.30-21.00 EDITURA SHAMBALA
Lansarea volumului Taina dezvăluită a celei de-a doua veniri în glorie a lui Iisus Hristos, de Jakob Lorber.
Invitati: prof. Teofil Teodorescu.
Moderator: Lazăr Cipriana.

EVENIMENT AL EDITURII RAO LA STAND: Omagiu autorului Gabriel Garcia Marquez. Prezintă Tudora Șandru Mehedinți.

Tuesday, May 27, 2014

Bookfest - Salonul Internațional de Carte


Program general

MIERCURI, 28 MAI

10.30-11.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP
Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

11.00 INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCUREȘTI
Atelier de traduceri cu Bogdan Ghiu
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

12.00 Deschiderea oficială a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a IX-a.
Vorbitori: Grigore Arsene (preşedinte AER, co-preşedinte FER), Kelemen Hunor (ministrul Culturii), Bogdan Zdrojewski (ministrul polonez al Culturii şi Patrimoniului Naţional), E.S. Marek Szczygieł (ambasador al Poloniei în România), Leszek Biały (director adjunct al Institutului Polonez din Bucureşti), Mihail Penescu (preşedinte UER, co-preşedinte FER), Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.
(INTRAREA ÎN PAV. C1./ STANDUL INVITATULUI DE ONOARE/ SCENA AGORA, PAV. C4)

12.00-13.00 EDITURA UNIVERSITĂȚII „AL. I CUZA” DIN IAȘI
Lansări de carte: Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Pars XX: Sapientia, Ecclesiasticus, Susanna, De Belo sive Dracone Babylonico; Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. PARS XIV: Ieremia. Lamentationes Ieremiae; Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia de la 1688, Pars VIII: Regum III, Regum IV. Volume coordonate de Eugen Munteanu.
Invitaţi: Gheorghe Chivu (Universitatea din Bucureşti, m.c. al Academiei Române), prof. dr. Zamfira Mihail (Institutul de Studii Sud Est Europene), prof. dr. Mihai Moraru (Universitatea din Bucureşti).
Tombolă: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va premia cele mai bune două intervenţii cu câte un exemplar din volumul lansat.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

13.00-13.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP
Lansare de carte: Viața ca un joc.
Invitați: Florin Iordache, Florentin Streche, Alex Groza.
Moderator: Ion Gabriel Pușcă.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

13.00-14.00 CORPUL EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA
Masă rotundă cu tema „Implementarea IAS-IFRS la nivel național. Convergența cu noua directivă contabilă europeană”.
Moderator: lect. univ. dr. Florentin Caloian (director filiala București).
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

13.00-14.00 EDITURA UNIVERSITĂȚII „AL. I CUZA” DIN IAȘI
Lansări de carte: Liberalii. Structuri şi sociabilităţi politice liberale în România interbelică; Construind opoziţia. Istoria politică a Partidului Naţional Liberal între anii 1927 şi 1933; Liberalismul românesc şi valenţele sale europene; Liberalismul românesc. Tendinţe, structuri, personalităţi. Autori: Ovidiu Buruiană, Liviu Brătescu.
Invitaţi: Adrian Cioroianu, Mihai Răzvan Ungureanu,  Daniel Barbu, Laurențiu Vlad, Liviu Brătescu.
Tombolă: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va premia cele mai bune două intervenţii cu câte un exemplar din volumele lansate.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

13.30-14.00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Ipostaze ale ideologiei în teoria politică, de Daniel Şandru.
Invitați: Dan Pavel, Doru Tompea, Sorin Bocancea.
Moderator: Adrian Şerban.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.00-14.30 ANTET XX PRESS
Lansare de carte: Carte de călătorie – Polonia, de Adina Baranovschi.
Invitați: Adina Baranovschi.
Moderator: Mihai Fătu.
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

14.00-15.00 EDITURA UNIVERSITĂȚII „AL. I CUZA” DIN IAȘI
Lansare de carte: Atlasul electoral al României: 1990-2009/ Atlas électoral de la Roumanie: 1990-2009/ Electoral Atlas of Romania: 1990-2009. Autori: Corneliu Iaţu (coord.), Ionel Boamfă, Ciprian Alupului, Sebastian Năstuţă, Silviu Petru Grecu, Romeo Asiminei, Raluca Ioana Horea-Şerban, Voicu Bodocan, Aurelian Giugăl, Cătălin Timofciuc.
Invitați: Gheorghe Teodorescu, Vasile Dancu, Emil Hurezeanu, Luca Niculescu, Cristian Pîrvulescu.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

14.30-15.00 EDITURA POLIROM
Intervenţie pe tema „Traducerea şi interpretarea filosofilor. Întrebări metodologice”, urmată de o discuţie cu Vlad Alexandrescu pe tema lansării primului volum al Corespondenţei lui Descartes în limba română, coordonat de Vlad Alexandrescu.
Invitați: Paolo Quintili, Vlad Alexandrescu.
(STANDUL INSTITUTULUI FRANCEZ, PAV. C4)

14.30-15.00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Introducere în Islam, de Nadia Anghelescu
Invitați: Simona Sora, Yusuf Nevzat, Răzvan Voncu.
Moderator: Adrian Şerban.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.00-15.30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte – Centenar Maria Banuş: Însemnările mele (două volume).
Invitați: Nora Iuga, Ovidiu Şimonca, George Neagoe, Tudor Banuş.
Moderator: Daniel Cristea-Enache.

15.00-16.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP
Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați.
(STAND PROPRIU, PAV. C4)

15.00-16.00 UNIUNEA EDITORILOR DIN ROMÂNIA – CENTRUL NAȚIONAL „PROEDIT”
Lansarea publicațiilor digitale Proedit; lansarea newsletterului și a revistei online Proedit; lansarea manualelor/ ghidurilor profesionale
Invitați: Mihail Penescu (co-președinte FER/ președinte UER), Grigore Arsene (co-președinte FER/ președinte AER), Claudiu Istrate (manager Centrul Național Proedit), Mihai Mitrică (director executiv AER0
Moderator: Iolanda Chioaru (organizator formare Centrul Național Proedit)
(SCENA ARENA, PAV. C1)

16.00 EDITURA VINEA
Moment Tudor Banuş – Șerban Foarţă: ABECEDAUR (ediţie bibliofilă), de Şerban Foarţă și Tudor Banuş; Ofranda muzicală/ Ofrande musicale, de Şerban Foarţă (ediție bilingvă; traducere în franceză de Benoît-Joseph Courvoisier).
(SCENA AGORA, PAV. C4)

16.00-16.30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Viaţa din viaţa mea, de Mircea Bârsilă.
Invitați: Marian Drăghici, Nicolae Oprea.
Moderator: Daniel Cristea-Enache.
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

16.00-18.00 INSTITUTUL EUDOXIU HURMUZACHI
Lansarea cărții Basm românesc, scrisă de copiii români din țară și din afara granițelor actuale ale României, etapă a proiectului cu același titlu derulat de către Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni.
(SCENA ARENA, PAV. C1)

17.00 EDITURA HERALD
PARENTAJ: lansarea cărţii Copii grozavi, de Stanley Greenspan.
Invitaţi: Otilia Mantelers (trainer de playfull parenting), Gabriela Deniz (psiholog).
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

18.30 EDITURA HERALD
ŞAMANISM: lansare de carte Calea șamanului, de Michael Harner.
Invitaţi: Roberta Neamțu (preşedinte Fundaţia „Floarea Vieții”), Mihaela Gheorghe (storyteller).
(STAND PROPRIU, PAV. C2)

18.30-19.00 EDITURA INTEGRAL
Lansarea volumului de poezie Ghilotina cu miros de scorțișoară, de Sorin Lucaci.
Invitați: Costel Postolache (directorul editurii Integral), Ciprian Burcovschi (manager cultural), Mihail Gălăţanu (scriitor), Horia Gârbea (scriitor), Mugur Grosu (scriitor), Marius Ghilezan (jurnalist).
(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

Friday, May 23, 2014

Evenimente in Bucuresti 23 -25 MAI

BESIDES ARCHITECTURE


Bucuresti , Bucuresti. Joi 22 Mai 2014 19:00 - Miercuri 28 Mai 2014
Vasile Stroescu Nr 40
Besides Architecture este o expoziție de grafica / pictura / desen menita sa promoveze talentul unor tineri arhitecti și studenti arhitecti, care pe langa proiectele de specialitate au creat o serie de lucrari ce definesc stiluri și tehnici diferite. 

Bucharest Biennale 6

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 23 Mai 2014 11:00 - Joi 24 Iulie 2014
C. A. Rosetti, nr. 36
5 locații și diverse spații publice din București, artiști din 10 țări, dezbateri, evenimente conexe și mai multe evenimente paralele. 

Concert Fiare Vechi in Fabrica


Bucuresti. Vineri 23 Mai 2014 21:00

Festivalul International EUROPAfest 2014 - jazz | blues | pop | clasic, marca jmEvents, sinonim cu 21 de ani de muzica buna promite din nou intalniri de neuitat cu muzicieni din lumea intreaga si aceeasi combinatie inedita - concerte, concursuri, jam sessions, caffe festival, inovatie, creatie, emotii, public extaziat, atmosfera si eleganta. 

Expozitia Nationala de Violete Africane si Alte Gesneriaceae

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 23 Mai 2014 10:00 - Duminică 25 Mai 2014
Gradina Botanica "D. Brandza" Soseaua Cotroceni nr. 32



"FOLIA, SHAKESPEARE & Co" un spectacol de Gigi Căciuleanu


Bucuresti , Bucuresti. Miercuri 21 Mai 2014 19:00 - Marţi 27 Mai 2014
Teatrul Metropolis - Str. Mihai Eminescu nr. 89 

"Ideea acestui spectacol s-a născut încă din vremea în care, poaspăt solist al Operei din București, dansam partitura Bufonului din «Lacul lebedelor». De atunci m-am îndrăgostit de acest spirit nebun al măscăriciului: savant și histrionic, comic și tragic, doct și în același timp impregnat de o permanentă auto-deriziune." Gigi Caciuleanu   


Festivalul Namaste India @ Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti, Bucuresti
Festivalul "Namaste India" este o initiativa a romanilor care impartasesc pasiunea pentru India, un prilej de a ne reuni si a sarbatori o cultura foarte draga noua. Cei care sunt atrasi de India pentru exotismul sau, pentru spectacolul de culori si senzatii, se vor putea delecta cu o varietate de vesminte traditionale, podoabe, mirodenii si specialitati culinare. Ei vor putea, de asemenea, sa “ajunga” in India prin povestile si marturiile unor calatori, prin vizionarea de filme documentare si expozitii de fotografie. 

În perioada 23-25 mai, la Bucureşti, va avea loc prima ediţie a HipTrip Travel Film Festival. Primul festival dedicat călătoriilor se va desfăşura la Cinema Eforie şi Cinema Union şi va găzdui proiecţii de film legate de călătorii şi workshopuri cu profesionişti din domeniu. 

Introducere în Design interior si Arhitectura


Bucuresti , Bucuresti. Joi 15 Mai 2014 19:00 - Joi 26 Iunie 2014
Popa Soare nr. 40, etaj 1
 

Iubim Roti 2014 la Romexpo


Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 24 Mai 2014
Blvd. Marasti, nr. 65-67
 

Legende pe 2 Roti la Sun Plaza

Bucuresti , Bucuresti. Joi 15 Mai 2014 - Joi 5 Iunie 2014

Expozitie de motociclete la Sun Plaza din capitala
Sun Plaza Shopping Center găzduiește, în perioada 15 mai – 5 iunie 2014, unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui sezon, dedicat atât pasionaților de motociclete și sporturilor pe două roți, cât și celor cărora istoria le trezește atenția – o expoziție inedită de motociclete de epocă. Expoziția va putea fi vizitată gratuit, zilnic, timp de trei săptămâni în intervalul orar 10:00 – 22:00.

Moda pe Indelete - Summer Edition

Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 24 Mai 2014 12:00 - Duminică 25 Mai 2014
Piata Rosetti, str. Dianei nr. 4 

Vivid Events organizeaza editia de vara a targului de haine si accesorii "Moda pe Indelete"
Sambata si Duminica 24 -25 mai, intre orele 12:00 – 18:00, la Dianei 4, Piata Rosetti, esti asteptata la o sesiune de cumparaturi dedicata tuturor iubitoarelor de frumos.


Noaptea Alba a Galeriilor 2014


Bucuresti , Bucuresti. Vineri 23 Mai 2014

38 de galerii si 32 de spatii alternative si evenimente conexe va asteapta in data de 23 Mai 2014 in cadrul evenimentului Noaptea Alba a Galeriilor.  



SALONUL MIC BUCURESTI 2014, editia a VIII-a (SMB8 mixed media) va avea loc la Centrul Artelor Vizuale, Galeria Caminul Artei (parter – etaj), Str. Biserica Enei 16, Bucureşti in perioada 29 Aprilie – 10 Mai 2014.  

Târg cu mestesugari si produse traditionale

Bucuresti , Bucuresti. Vineri 23 Mai 2014 10:00 - Duminică 25 Mai 2014
str. Monetăriei nr. 3 (MŢR)

Targul de nunti Ghidul Miresei 2014 la Romexpo


Bucuresti , Bucuresti. Vineri 23 Mai 2014 - Duminică 25 Mai 2014
Blvd. Marasti, nr. 65-67

Yard Sale la Obiect in Carturesti Verona


Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 24 Mai 2014 - Duminică 25 Mai 2014

Design de obiect si reduceri la firul ierbii
La finalul Romanian Design Week, ROD Carturesti isi deschide terasa din sediul Verona si va intampina cu obiecte de design romanesc in cadrul unui yard sale deosebit de concret si foarte la obiect.

 informatii preluate de aici :http://www.vinsieu.ro/

Tuesday, May 20, 2014

Inscriptionari/colantari auto






Decorarea cu succes a masinilor depinde de cunoasterea cat mai exactã a stãrii masinii pentru a putea alege tipul corect de folie adezivã. Acest lucru necesitã rãspunsul la urmãtoarele intrebãri:
-         Cat de veche este masina sau vopseaua acesteia?
-         Care este starea reparatiilor efectuate asupra masinii si in special asupra vopselei?
-         Existã portiuni ruginite?
-         Folia va fi aplicatã pe portiuni din plastic?
-         Folia va fi aplicatã pe portiuni cu denivelãri sau nituri?
-         Cat de mare este masina?
-         Care sunt zonele–problemã?
Ar fi de preferat ca masina sã nu fie lãcuitã. Folia adezivã se lipeste mai bine pe o suprafatã nelãcuitã, decat pe una lãcuitã (caz in care oricum, folia adezivã nu va deteriora lacul masinii).
Cu cat se va rãspunde mai repede la aceste intrebãri, cu atat mai repede se va putea alege tipul de folie adezivã:
-  foliile calandrate – folii relativ puternice, care asigurã avantajul de a fi robuste si usor de indepãrtat de pe vehiculele decorate fãrã “zone – problemã”;
- foliile cast – care pot fi aplicate cu usurintã la cald, pentru decorarea vehiculelor cu “zone – problemã”;
Comenzi la :
GRAPHIS ADVERTISING
Str. Inclinata nr.1-3
intersectie cu
Sos. Viilor, in incinta
Fabricii Carmen
Sector 5,  Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: 0722 316 594 (daliana pacuraru)
daliana@graphis.ro

Monday, May 19, 2014

Mobilier - CABINET STOMATOLOGIC


Amenajare cabinet stomatologic cu mobilier specific :
rafturi, dulapuri
Proiectare/executie :
GRAPHIS ADVERTISING
Str. Inclinata nr.1-3
Sos. Viilor, in incinta
Fabricii Carmen
Sector 5, Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: 0722 316 594

Friday, May 16, 2014

Evenimente in Bucuresti 17-18 MAI

www.vinsieu.ro

FESTIVALUL TURCESC - Bucuresti 2014


Descoperă bucătăria şi cultura orientală la FESTIVALUL TURCESC 16-18 Mai, Parcul Herăstrău
Între 16 şi 18 mai, a.c., în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), pentru toţi iubitorii de bucătărie, artă şi cultura orientală, se desfăşoară Festivalul Turcesc, eveniment organizat de Fundaţia Tuna în parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei.



Nuit européenne des musées  | European Night of Museums

17 Mai 2014

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a zecea ediţie. Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai.
 

Pet Expo 2014 la Bucuresti

Vineri 16 Mai 2014 - Duminică 18 Mai 2014
Romexpo, C6 

Salonul Mic Bucuresti 2014

SALONUL MIC BUCURESTI 2014, editia a VIII-a (SMB8 mixed media) va avea loc la Centrul Artelor Vizuale, Galeria Caminul Artei (parter – etaj), Str. Biserica Enei 16, Bucureşti in perioada 29 Aprilie – 10 Mai 2014.  

Vineri si Sambata la The Barrel in Centrul Istoric balerinele profesioniste coboara de pe scena operei in atmosfera din club. 


Expozitie de motociclete la Sun Plaza din capitala
Sun Plaza Shopping Center găzduiește, în perioada 15 mai – 5 iunie 2014, unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui sezon, dedicat atât pasionaților de motociclete și sporturilor pe două roți, cât și celor cărora istoria le trezește atenția – o expoziție inedită de motociclete de epocă. Expoziția va putea fi vizitată gratuit, zilnic, timp de trei săptămâni în intervalul orar 10:00 – 22:00. 

Festivalul International EUROPAfest 2014 - jazz | blues | pop | clasic, marca jmEvents, sinonim cu 21 de ani de muzica buna promite din nou intalniri de neuitat cu muzicieni din lumea intreaga si aceeasi combinatie inedita - concerte, concursuri, jam sessions, caffe festival, inovatie, creatie, emotii, public extaziat, atmosfera si eleganta.  

 
Made in RO – Targ de design romanesc editia 4 @ Impact Hub Bucharest 17-18 mai
DESIGNIST ți-a pregătit o nouă ediție Made in RO – Târg de design românesc.
Evenimentul este parte integrantă a Romanian Design Week și se va desfășura la Impact Hub Bucharest, unul dintre cele mai creative spații din București, aflat chiar în Piața Unirii, la doi pași de Hanul lui Manuc, pe str. Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3).

Festivalul Luminii 2014 la Bucuresti


Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 17 Mai 2014 20:00
Parcul Carol I 

Festivalul Luminii inseamna mai mult decat un loc plin de lumanari, jongleuri, fotografii si desene, arta urbana si oameni.


Sunteti asteptati sambata, 17 mai, in Parcul Carol, in locul in care lucrurile marunte prind contur, iar cuvintele colorate in nuante de ganduri bune iau forma unei seri de neuitat!


Targul International de Bijuterie Contemporana AUTOR la Bucuresti


Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 17 Mai 2014 - Duminică 18 Mai 2014

Cel mai important eveniment dedicat bijuteriei contemporane din sud-estul Europei se pregateste de a a 11-a editie: colorata, expansiva si surprinzatoare ca primavara!  

 

TARG SPECIAL DEDICAT CREATIEI - For The Love Of Fashion


Bucuresti , Bucuresti. Sâmbătă 17 Mai 2014 12:00 - Duminică 18 Mai 2014
Vintage Pub,str Smardan 43,Centrul Vechi 

Retromobil Club Romania organizeaza editia a Xa a expozitiei Ante


Bucuresti , Bucuresti. Duminică 18 Mai 2014 10:00 - Duminică 18 Mai 2014

Retromobil Club Romania organizeaza expozitia Antebellum in cadrul careia vor fi expuse vehicule istorice fabricate inainte de 1945. Evenimentul va avea loc duminica, 18 mai, intre orele 10:00-12:00, in Parcul Carol. In avanpremiera, editia a Xa a Antebellum va fi prefatata de o expozitie organizata cu o seara inainte (sambata, 17 mai), in colaborare cu Fundatia Löwendal in cadrul manifestarii ”Noaptea Muzeelor”.  

sursa :  http://www.vinsieu.ro/evenimente/bucuresti/data/toate/5/lsdp.html

 

 

 

Thursday, May 15, 2014

Amenajare magazin cu mobilier tip insula





Amenajare de magazin cu mobilier tip insula

Proiectare/executie :
GRAPHIS ADVERTISING
Str. Inclinata nr.1-3
Sos. Viilor, in incinta
Fabricii Carmen
Sector 5, Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: 0722 316 594

Amenajare Fitness Center- COLISEUM GYM










Proiectare, amenajare FITNESS CENTER - COLISEUM GYM

 Proiectare/executie :
GRAPHIS ADVERTISING
Str. Inclinata nr.1-3
Sos. Viilor, in incinta
Fabricii Carmen
Sector 5, Bucuresti
T: 021 332 13 11
F: 021 332 13 12
M: 0722 316 594
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...